Category Archives: Uncategorized

Naşterea cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Mare este praznicul împărătesc de astăzi. S-a născut Hristos Domnul din Fecioara Maria în peștera cea săracă din or.Betleem. Astăzi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ne îndumnezeiască, să ne izbăvească de întunericul necredinței și de legătura păcatelor și să ne ridice din nou la cinstea cea dintâi. Sunt, iată două mii …

Читать далее

Comunitatea „Naşterea Sfântului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan” din oraşul Căuşeni şi-a serbat primul hram

Sărbătoare mare la Căuşeni în ziua cînd Biserica Ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte Naşterea lui Ioan Botezătorul. În această zi a fost oficiată pentru prima dată o liturghie arhierească în biserica improvizată de pe teritoriul Spitalului Raional Ana şi Alexandru, locul unde în cîţiva ani va fi înălţat un lăcaş sfînt sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei …

Читать далее

La 16 aprilie, în a doua zi a Sărbătorii Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni (stareţă maica egumena Macrina Ursu). …

Читать далее

Dreapta credinţa ne asigură mântuirea

La 4 martie, în Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni (Stareţă Egumena Macrina Ursu). În această zi a fost sărbătorit cel da-al …

Читать далее

La Căuşeni s-a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici

În dimineaţa zilei de joi, 10 noiembrie, Mitropolitul Petru al Basarabiei, alături de un sobor de preoţi au a sfinţit piatra de temelie pentru construirea unei noi Biserici pe teritoriul Spitalului Raional „Ana şi Alexandru” din Căuşeni. Lucrările de construcţie vor fi coordonate de preotul Ioan Pancu, fost consilier raional şi fostul paroh al bisericii …

Читать далее

Creştinii adevăraţi cinstesc pe Maica Domnului

La 21 septembrie, ziua prăznuirii Naşterii Maicii Domnului pe stil vechi, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Ucrainca, raionul Căuşeni (preot paroh Mihail Câşlaru), cu ocazia sărbătoririi hramului acestei localităţi. Cu binecuvântarea Întâistătătorul Mitropoliei …

Читать далее

Sfintele Taine pentru militarii din Republica Moldova

În perioada Postului Mare, preoţii din protopopiatele Mitropoliei Basarabiei, cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, desfăşoară campania caritabilă: „Sfintele Taine pentru militari”. Obiectivul acestei campanii este de a-i deservi spiritual pe soldaţii ortodocşi încorporaţi în Armata Naţională a Republicii Moldova şi de a oferi sprijin filantropic pentru …

Читать далее

Există o judecată şi o recompensă pentru faptele noastre

La 12 decembrie  cu binecuvîntarea IPS Petru Mitropolit al Basarabiei a fost oficiată Sfințirea Paraclisului cu hramul,,Sfînta Cuvioasa maica Parascheva,, de catre Protopopul de Tighina Protoiereul mitrofor Ioan Pancu împreună cu Părintele Paroh Mihail Cîșlaru din satul Ucrainca ,raionul Căușeni.În cuvîntul său de învățătură Parintele Ioan Pancu  a vorbit despre activitatea Parintelui Mihail și a …

Читать далее

Cerere de ajutor pentru constructia bisericii

In duhul iubirii de frate ,Parohia Ortodoxa vine cu o rugaminte de a ne ajuta si a ne sustine financiar pentru constructia Bisericii care se va construi pe teritoriul IMSP,,Spitalul raional Causeni Ana si Alexandru,,cu hramul ,,Nasterea Cinstitului slavitului Prooroc si Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan,,.Posibilitatile materiale a enoriasilor sunt extrem de reduse si avem nevoie …

Читать далее

Biserica,,Naşterea Cinstitului slăvitului Prooroc şi Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan

În oraşul Căuşeni, localitate atestată în vechile documente româneşti la 06 iunie 1455 este situată la o distanţă de 78 km de la capitala Republicii Moldova, municipiul Chişinău. La 11 decembrie 2009 la cererea exprimată de către credincioşii ortodocşi români, din oraşul Căuşeni a fost înregistrată Comunitatea religioasă Parohia Ortodoxă Română Naşterea cinstitului Proroc, Înaintemergătorul …

Читать далее